Distribuţie în Delta DunăriiÎn data de 9 iulie, o echipă a
Asociaţiei Caritas Bucureşti a distribuit 4.200 de litri de apa de băut
şi alimente neperisabile (conserve, pâine, biscuiţi etc.) în
localitatea Pătlăgeanca, jud. Tulcea. Localitatea este situată între două braţe ale Dunării la câţiva kilometri nord de municipiul Tulcea. Satul a fost deja inundat de apele Dunării în urmă cu două săptămâni, când s-a fisurat un dig de protecţie. Între timp, apa a ajuns în tot satul. Majoritatea oamenilor a rămas în casele lor sau stau în pod. Problemele cele mai urgente sunt aprovizionarea cu apă potabilă şi alimente, dar şi cu furaje pentru animale. Până acum, foarte puţine ajutoare au fost livrate în această localitate izolată. O echipa de la Caritas Bucureşti a descoperit această localitate şi problemele cu care se confruntă în urmă unui assessment efectuat în data de 8 iulie în mai multe zone afectate de inundaţii din judeţul Tulcea. În data de 9 iulie a fost organizat deja primul transport de ajutoare la Pătlăgeanca. Pentru a transporta apă şi pachetele alimentare, Caritas Bucureşti a inchiriat un vapor. Distribuţia a fost organizată pe pontonul localităţi, unde au venit oamenii din sat cu bărcile lor. „Oamenii din Pătlăgeanca nici nu s-au aşteptat să mai vină cineva in ajutorul lor. Au fost disperaţi şi au crezut că lumea i-a uitat. Pentru noi a fost un efort foarte mare să ajungem cu ajutoarele noastre aici, dar a meritat. Am ajuns exact unde trebuie!”, a declarat Mihai Doboş, coordonatorul programelor de intervenţie în situaţii de urgenţă de la Caritas Bucureşti la întoarcerea din Pătlăgeanca. Acţiunile de ajutor pentru Pătlăgeanca vor continua şi săptămână viitoare. | ![]() ![]() ![]() ![]() |
Confederaţia Caritas România | Emergency Group