În
urma cutremurului devastator din Haiti, în bisericile catolice din
România a avut loc o colectă pentru ajutorarea victimelor dezastrului.
Conferinţa Episcopală Română şi Confederaţia Caritas România au
chemat la un gest de solidaritate faţă de populaţia din Haiti. Aici, în
data de 12 ianuarie cutremurul a ucis peste 200.000 de persoane şi a
lăsat peste un milion de oameni fără adăpost. Pe plan naţional a fost
donată suma de 960.000,- RON, cea mai mare sumă adunată vreodată de
Caritas în România. Cu fondurile stânse vor fi finanţate în primul rând
proiecte de reconstrucţie şi de reabilitare. Un prim proiect a fost
deja început: în Leogane, Caritas România sprijină reconstrucţia unui
cămin pentru persoane în vârstă şi persoane cu dizabilităţi.
Instituţia, în cadrul căruia funcţionează şi o şcoală elementară,
aparţine unei congregaţii de surori catolice.
Căsuţa portarului de
la intrarea căminului „Saint Vincent de Paul”, condus de sora
Claudette, arată ca lovită de mână unui uriaş. Şi acum, la câteva
săptămâni după cutremurul devăstator din ianuarie, peste tot se găsesc
înca mormane de moloz. Cu douăzeci de metri mai în spate se găseşte o
altă poartă, la distanţă sigură faţă de drumul principal din Leogane
care din nou a devenit zgomotos şi foarte circulat. Un bărbat bătrân,
grădinarul, se aproprie şi deschide poarta. Mai în spate se vede o
clădire care pare de a fi rămas cât de cât întreagă. Dar o privire
aruncată în interior arată că şi aici au murit oameni: într-un colţ,
sub dărămături se află un pat de bolnav. Doisprezece persoane au murit
în timpul cutremurului în căminul „Saint Vincent de Paul”.
Înainte
de cutremur, Leogane, oraşul unde se află căminul, a avut 200.000 de
locuitori. Aflat la 30 km vest de capitală Port-au-Prince, este situat
direct lângă epicentrul cutremurului. Din această cauză şi distrugerile
sunt pe măsură: 90% din clădiri au fost avariate sau distruse complet.
Între 20.000 şi 30.000 de oameni au murit sub dărămături.
„Acum 30
de ani, când am venit aici ca tânără soră, nu exista nimic”, spune sora
Claudette. A primit sarcina de a construi un cămin pentru vârstnici în
mijlocul unui câmp având la dispoziţie numai terenul şi cunoştinţele de
geriatrie dobândite în Canada şi S.U.A. precum şi sprijinul câtorva
donatori care trimiteau bani în fiecare an.
Sora a început cu
construcţia clădirilor de primă necesitate, cu trecerea anilor
adăugându-se altele noi: dormitoare, infirmeria, spălătoria, bucătaria,
grupuri sanitare, farmacia. Înainte de cutremurul devăstator au existat
aproximativ doisprezece clădiri, din care doar câteva nu s-au prăbuşit
şi sunt încă utilizabile. Pentru sora Claudette s-a distrus munca şi
visul de-o viaţă. Mulţi vârstnici care au găsit aici un cămin şi care
au fost îngrijiţi pe banii statului haitian, au fost abandonaţi de
familiile lor. 44 de îngrijitori şi alţi angajaţi s-au ocupat de 70 de
femei şi 50 de bărbaţi. Chiar dacă în Haiti grija pentru vârstnici este
considerată o sarcină a aparţinătorilor, mai ales familiile sărace nu
sunt capabile de asta. Vârstnicii care îşi petrec bătrâneţea aici, se
numără printre cei mai vulnerabili membrii ai societăţii. De multe ori
sunt demenţi şi nici nu-şi cunosc numele.
Între beneficiarii
căminului se găsesc şi oameni mai tineri, cu dizabilităţi mentale sau
fizice. Şi ei au fost excluşi din societate. Există cazuri în care
chiar şi copii cu un handicap mental sunt abandonaţi de părinţii lor
pentru că sunt consideraţi o povară. Pentru aproximativ 120 de oameni –
vârstnici şi persoane cu dizabilităţi – până la 12 ianuarie căminul a
oferit şansa de a trăi în pace atât cât a mai rămas din viaţa lor.
Căminul a fost una din puţinele astfel de instituţii din Haiti.
Caritas
sprijină reconstrucţia căminului „Saint Vincent de Paul”. Într-o primă
fază câteva clădiri vor fie reamenajate cât se poate de repede pentru a
deveni din nou locuibile, deoarece condiţiile de trăi în corturile în
care beneficiarii căminului au găsit un adăpost provizoriu, sunt greu
de suportat pentru oamenii în vârstă şi cu handicap. În timpul zilei,
temperatura ajunge la 35 de grade, aproape zilnic vin furtuni şi plouă
torenţial.
O echipă de la Caritas Germania se implică direct la
faţa locului împreună cu sora Claudette în organizarea lucrărilor de
reabilitare. A fost organizată deja o echipă care curăţă terenul de
molozul clădirilor prăbuşite. Între timp au început lucrările de
reparaţie la clădirile care nu au fost distruse în totalitate.
Construcţiile sunt deocamdată sprijinite şi asigurate cu schele
metalice pentru a deveni locuibile. Urmează să fie din nou mobilate cu
paturi ca beneficiarii căminului pot să se poată întoarce în
dormitoarele lor.
Într-o a două fază specialiştii în construcţii
vor examina structura clădirilor pentru a constata siguranţa pe care
acestea o oferă. Împreună cu sora Claudette, coordonatoarea
instituţiei, se va decide care clădiri vor fi demolate şi înlocuite cu
construcţii noi.
Confederaţia Caritas România sprijină reconstrucţia căminului „Saint Vincent de Paul” cu suma de 50.000,- EUR.