Ştire:Întâlnire regională a organizaţiilor Caritas din Europa de Sud-Ela Tirana, AlbaniaÎn perioada 17 – 18 mai 2010, a avut
loc a treia întâlnire regională a organizaţiilor Caritas din Europa de
Sud-E în Tirana, Albania. La această întâlnire au participat
reprezentanţi de la Caritas-urile din Albania, Bulgaria, România,
Kosovo, Turcia, Germania precum şi de la Caritas Europa. Din partea
Confederaţiei Caritas România au fost prezenţi, Thomas Hackl şi Ioana
(Bot) Găvrilaş. În prima zi, întâlnirea a debutat cu o vizită pe teren în Dajc – Shkodra. Această zonă a fost afectată de inundaţii în luna ianuarie 2010. În prezent Caritas Albania implementează în Shkodra un proiect, la dezvoltarea căruia a contribuit şi Caritas România. A urmat o întâlnire cu un grup format din liderii comunităţii dar şi cu un grup de persoane care au fost afectate de inundaţiile din luna ianuarie. Ambele grupuri ne-au prezentat, prin discuţii interactive, modul în care au reacţionat în faţa dezastrului. Tot aici, grupul SEECEG a vizitat şi a discutat cu câteva familii a căror case au fost afectate de inundaţii. A doua zi, au avut loc prezentări despre evenimentele şi programele importante implementate în ultimul an în Turcia, Bulgaria şi România dar şi despre ultimele dezvoltări din Kosovo. Întâlnirea a continuat cu o vizită la prim-ministrul Sali Berisha. Reprezentanţii Caritas au făcut o scurtă prezentare a reţelei Caritas din Europa dar au amintit şi dorinţa de a se implica mai mult în programe de reducerea riscului de dezastre în regiune. Primul ministru a mulţumit pentru ceea ce a făcut Caritas Albania dar şi celelalte Caritas-uri care au oferit ajutor în urma cutremurului şi inundaţiilor din ultima perioadă în Albania. Tot odată a asigurat pe cei prezenţi de suport şi sprijin din partea guvernului. Caritas România a prezentat o propunere de proiect regional, un proiect pilot de reducerea riscului de dezastre la care toate ţările participante şi-au exprimat dorinţa de a participa. Caritas România va fi ”centrul de resurse” şi va oferi sprijin şi consultanţă pentru toate ţările participante. Până la sfârşitul lunii iulie 2010, Caritas România va finaliza propunerea de proiect şi o va trimite către posibili finanţatori. Harald Happel de la Caritas Europa a prezentat o propunere pentru noul sistem de coordonare între organizaţiile Caritas din Europa în cazul catastrofelor mici şi medii. Astfel, Caritas Europa va răspunde de coordonarea proiectelor cu un buget sub 350.000 EUR, iar Caritas Internationalis va coordona proiectele care depăşesc această sumă. Ca metodă de lucru, va fi numit ca focal point – un Caritas din Europa care va coordona şi va oferi consultanţă pentru ”Caritas-ul afectat”. La final, Thomas Hackl, responsabilul Programului de Interventie in caz de urgenta al Caritas România a fost ales coordonator al grupului SEECEG. S-a stabilit ca următoarea întâlnire să aibă loc în luna mai 2011 în România. | ![]() ![]() ![]() |
Confederaţia Caritas România | Emergency Group